Incendiu și într-un apartament din Ploiești, pe str. Romană!
Publicat pe 2024-07-04 11:42:36 | Mihail Marinescu |

80 mp. din apartament afectați de incendiu. Din fericire, nu au fost victime
În această seară de 3 iulie, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești a intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD la un apartament al unui bloc de pe strada Romană, unde s-a produs un incendiu.
Din primele date primite de la fața locului, incendiul se manifesta la un apartament de la etajul 1 al unui bloc de regim P+9, fiind înregistrate degajări mari de fum.
Pompierii au luat măsurile care se impun pentru evacuarea fumului și protejarea celorlalți locatari ai blocului.
Persoanele care locuiesc în apartamentul învecinat s-au autoevacuat.
UPDATE:
Incendiul este lichidat, apartamentul a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 80 mp.
S-a manifestat fără flacără, cu degajare mare de fum.
Pompierii intervin în aceste momente pentru evacuarea fumului acumulat la etajele superioare.
S-au autoevacuat aproximativ 8 persoane. Nu sunt înregistrate victime.