Mobilizare imediată a polițiștilor, care au găsit un copil dat pierdut de doar 40 de minute!

Publicat pe 2024-06-17 11:04:09Mihail Marinescu

IPJ Prahova, printr-un comunicat de presă, ne anunță că eforturile coordonate ale polițiștilor prahoveni au dus la găsirea, în timp record, a unui copilaș de șase ani care s-a pierdut în după-amiaza acestei zile. 
În jurul orei 16.25, poliția a fost alertată cu privire la dispariția unui copil de șase ani, care se pierduse în zona comunei Măgureni. Reacția a fost una promptă și extrem de eficientă. Imediat după primirea apelului, echipele de intervenție s-au mobilizat rapid: 15 polițiști, 1 câine de urmă, 5 pompieri, 2 jandarmi dar și voluntari din localitate. 
Pregătiți să li se alăture erau și piloții din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I dar și membrii Asociației Rescue 4X4. În doar 40 de minute, datorită implicării și colaborării excelente între toate structurile implicate, copilul a fost găsit teafăr și nevătămat.
"Dorim să reiterăm importanța păstrării vigilenței și cooperării în astfel de situații. De asemenea, recomandăm părinților și tutorilor să supravegheze cu atenție copiii și să-i instruiască asupra importanței de a rămâne în apropierea adulților", spun polițiștii în comunicatul respectiv.