Accident grav în Ploiești, pe Poștei!

Publicat pe 2024-06-14 16:14:38Mihail Marinescu

Trei autoturisme implicate! Un pieton s-a ales cu traumatism la nivelul membrului inferior drept 

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs în această dimineață de 14 iunie, pe strada Poștei, din Ploiești. Unul dintre autoturisme era parcat și în el se aflau șoferul și un minor. 
ISU Prahova intervine cu o autospecială de stingere și un echipaj pentru descarcerare. 
În sprijin, intervine SAJ Prahova. 
De asemenea, o femeie în etate, pieton, a fost accidentată și acuză un traumatism la nivelul membrului inferior drept, fiind transportată la UPU Ploiești.

UPDATE, IPJ Prahova:
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului iar din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 38 de ani.
Ulterior autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani a fost proiectat într-un autoturism  care la rândul său a fost proiectat în alt autoturism.
Unul dintre autoturismele implicate în accident a acroșat o femeie de 68 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, în cazul conducătorului auto de 37 de ani.
Polițiștii menționează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate de  către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun.