Ce zi de 13 pe șosele! Multe accidente rutiere produse cam în același interval de timp

Publicat pe 2024-06-14 10:48:21Mihail Marinescu

O serie de accidente rutiere s-au produs în această după-masă- și seară de 13 iunie, atât în Ploiești, cât și pe șoselele din alte localități din județ. În Ploiești, două accidente produse în aproximativ același interval de timp. 

1. La intersecția străzilor Crișan cu Gorniștilor, fiind implicate două autoturisme și cei 4 ocupanți ai acestora, printre care se număra și un minor. 
Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești. Doi adulți și minorul au fost asistati medical la fața locului. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, ne informează ISU Prahova. 
IPJ Prahova, despre acest eveniment rutier, ne anunță că, în baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului iar din primele verificări reieșind faptul că o femeie de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 56 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 5 ani, a conducătorului auto de 56 de ani și a unei femei de 49 de ani. Aceștia au fost transportați la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. 
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, declară IPJ Prahova. 

2. Pe str. Gheorghe Doja, implicate două autoturisme și cei doi ocupanți ai acestora. O persoană este asistată la fața locului. Pompierii au acționat și în acest caz cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. 

3. Accident rutier pe Drumul Național 1, în orașul Bușteni! În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 30 de ani. 
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 58 de ani și a două femei de 52 și respectiv 87 de ani. Aceștia au fost transportați la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 
Traficul rutier este dirijat de către polițiștii rutieri. 
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, declară IPJ Prahova. UPDATE: Traficul rutier se desfășoară în condiții normale la acest moment în zona producerii accidentului rutier. 

4. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 13 iunie a.c., ora 17.00, despre faptul că pe Drumul Comunal 106, în comuna Șirna, s-a produs un accident rutier. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului iar din primele verificări reieșind faptul că un minor de 17 ani, în timp ce conducea un motociclu ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un pod de beton, ulterior acesta fiind proiect în afara părții carosabile. 
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului.
Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. 
Din cauza leziunilor suferite conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. 
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.