Conducători auto care au devenit pietoni după ce au fost scoși din trafic pe motiv că au consumat băuturi alcoolice

Publicat pe 2024-06-07 15:42:18Mihail Marinescu

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Mizil, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Național 1B, au oprit, pe 6 iunie a.c, în jurul orei 9.15, un autoturism, condus de un bărbat de 56 de ani, înregistrat de aparatul radar rulând cu viteză peste limita legală.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Ulterior, bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

* Polițiștii Secției de Poliție Rurală Ciorani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Național 1D, au oprit, la data de 6 iunie a.c, în jurul orei 22.45, pentru control, un autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Jilavele, județul Ialomița.
Pe motiv că respectivul conducător auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Ulterior, bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice. 

* Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Maramureș, au oprit, la data de 7 iunie a.c, în jurul orei 2.30, pentru control, un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Poiana Câmpina. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Ulterior, tânărul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice. 

Precizări de la Poliție 
„Inspectoratul Județean de Poliție Prahova dorește să atragă atenția asupra pericolelor extreme asociate cu conducerea vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice. 
Acest comportament nu doar că pune în pericol viața conducătorilor auto, dar și a pasagerilor, pietonilor și a celorlalți participanți la trafic. 
În fiecare an, un număr semnificativ de accidente rutiere soldate cu victime umane sunt cauzate de șoferii aflați sub influența alcoolului. 
Fiecare astfel de incident este o tragedie care ar fi putut fi evitată. 
Facem un apel ferm către toți șoferii: 
- Nu vă urcați la volan după ce ați consumat alcool! 
- Fiți responsabili pentru propria siguranță și pentru siguranța celor din jur. 
- Dacă ați consumat alcool, utilizați alternative sigure de transport, cum ar fi taxiurile sau serviciile de ride-sharing. 
Polițiștii prahoveni își intensifică eforturile de prevenire și control al acestui fenomen prin controale rutiere frecvente, aplicând măsurile legale pentru a preveni tragedii.”