Poliția prahoveană ne informează!

Publicat pe 2024-06-06 14:26:11Mihail Marinescu

* Bărbat reținut pentru 24 de ore, de polițiștii Poliției municipiului Ploiești, pentru săvârșirea a două infracțiuni 

În dimineața zilei de ieri, 5 iunie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie de 34 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi înțepat patru anvelope de la două autoturisme, care aparțin familiei acesteia, care se aflau în parcarea blocului unde locuiește. 
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă. 
Din verificările efectuate a fost identificat bănuitul, de 36 de ani, din municipiu, fostul concubin al surorii apelantei, față de care a fost emis de către Judecătoria Ploiești un ordin de protecție pe o perioadă de 12 luni prin care acesta este obligat să păstreze o distanță de minimum 300 de metri față de sora apelantei, cât și de locuința acesteia, cele două femei locuind împreună.
În urma unor activități investigativ-operative, bărbatul a fost depistat în municipiul Ploiești și condus la sediul unității de poliție, în vederea audierii. În baza probatoriului administrat, față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi, 6 iunie, să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și încălcarea de către persoana împotriva căreia s-a emis un ordin de protecție a oricăreia dintre masurile acestuia. 

* Reținut de polițiști pentru comiterea mai multor furturi din supermarket 

Miercuri, 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice din incinta unui supermarket din zona de sud a municipiului. Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat și depistat bănuit, un bărbat de 37 de ani, din municipiu. 
Din verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar mai fi săvârșit alte fapte similare, astfel ca, în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.