Acroșată în timp ce traversa strada, la Bucov!

Publicat pe 2024-06-05 14:19:23Mihail Marinescu

O femeie în vârstă de 75 de ani ar fi fost acroșată, în timp ce traversa strada, la Bucov, de către un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, anunță IPJ Prahova. În urma producerii accidentului a rezultat, vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. 
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, comunică IPJ Prahova.