Poliția prahoveană ne informează
Publicat pe 2024-06-05 14:52:30 | Mihail Marinescu |

*Bărbat reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe
Polițiștii Secției nr.3 Ploiești au fost sesizați ieri, 4 iunie a.c., de către o femeie, cu privire la faptul că în timp ce de afla în parcul Coral, din municipiu a observat două persoane care aveau un conflict.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări stabilindu-se faptul că o minoră de 16 ani ar fi fost lovită în zona feței și în zona abdomenului de tatăl unui alt minor de 8 ani, cu care, anterior, tânăra ar fi avut un conflict, spontan.
Tânără a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Bărbatul de 42 de ani, din municipiul Ploiești, a fost identificat și depistat la scurt timp după sesizare, fiind condus la sediul unității de poliție în vederea audierii.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
*Conducători auto cu alcoolemii de 1,09 și 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, scoși din trafic de către polițiști
Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Urlați au fost sesizați, la data de 4 iunie, în jurul orei 18.30, despre faptul că, în parcarea unui bloc din oraș s-a produs un eveniment rutier, existând posibilitatea ca șoferul să se afle sub influența alcoolului.
Deplasați la fața locului, din primele verificări a reieșit faptul că impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani și un altul, aflat staționat în parcare.
În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 69 de ani, acesta a indicat valoarea de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
- Polițiștii Secției Rurale Puchenii Mari, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în localitatea Pietroșani, au oprit, la data de 4 iunie a.c., în jurul orei 22.00, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din comuna Puchenii Mari.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, ocazie cu care a refuzat recoltarea.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.