Tineri reținuți după ce ar fi comis mai multe infracțiuni

Publicat pe 2024-06-04 14:50:48Mihail Marinescu

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Florești au fost sesizați luni, 3 iunie a.c., în jurul orei 10.45, de către un bărbat, cu privire la faptul că, a fost agresat de către doi tineri. 
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, la o stână din comuna Filipeștii de Pădure, unde au identificat apelantul, un bărbat de 51 de ani, din comuna Ion Luca Caragiale, județul Dâmbovița. 
Din primele verificări a reieșit faptul că, pe fondul unor discuții anterioare, bărbatul ar fi fost agresat fizic de către doi tineri de 29 și respectiv 34 de ani, din comuna Filipeștii de Pădure. Ulterior tinerii i-ar fi sustras bărbatului mai multe bunuri. 
În baza probatoriului administrat, față de tinerii în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt calificat.