Sancțiuni însumând aproximativ 3.200 de lei aplicate de polițiștii prahoveni în cadrul unei acțiuni efectuate luni, 3 iunie!
Publicat pe 2024-06-04 15:27:43 | Mihail Marinescu |

Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești, în după-amiază zilei de ieri, 3 iunie a.c., în intervalul orar 17.00-19.00, împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Ploiești, au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor comise cu violență, precum și pentru prevenirea consumului de droguri și alte substanțe interzise, dar și pentru descurajarea elementelor infracționale, combaterea fenomenelor cu impact stradal și luarea măsurilor specifice împotriva celor care încalcă prevederile legale în zona Bulevardelor București și Independenței și în zona Gării de Sud, anunță IPJ Prahova.
Astfel, au fost legitimate peste 40 de persoane, au fost avertizate 5 persoane cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, fiind efectuate, totodată 3 controale corporale si un control al bagajelor.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, 5 pentru nereguli la regimul rutier și patru pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Valoarea totală a sancțiunilor este de aproximativ 3.200 de lei.
Polițiștii prahoveni anunță că „astfel de activități sunt efectuate permanent în municipiul Ploiești, în zonele aglomerate și nu numai, motiv pentru care recomandăm cetățenilor să respecte normele de conviețuire socială, iar participanților la trafic să respecte normele privind circulația pe drumurile publice”.