Cel puțin 15 conducători auto au devenit pietoni, fiind scoși din trafic de către polițiști, în ultimele 24 de ore!
Publicat pe 2024-05-28 15:38:57 | Mihail Marinescu |

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au gestionat, în cursul zilei de 27 mai a.c., peste 70 de evenimente, sesizate prin 112, ne anunță IPJ Prahova.
Principalele misiuni desfășurate au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, creșterea gradului de siguranță rutieră, spune sursa citată.
Polițiștii prahoveni au desfășurat cinci acțiuni de patrulare intensivă în zonele cu risc crescut, contribuind astfel la prevenirea infracțiunilor și la creșterea sentimentului de siguranță în rândul comunităților dar și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe drumurile naționale din județ, în municipiile Ploiești și Câmpina, dar și în comuna Valea Călugărească.
Astfel, în cadrul activităților, au fost legitimate aproximativ 270 de persoane, controlate 250 autovehicule și au fost efectuate peste 200 de testări cu aparatul etilotest și, întrucât în aproximativ 200 de situații, legislația nu a fost respectată au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în vederea asigurării unui mediu sigur și securizat pentru toți cetățenii.
„Pentru că reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți, au fost scoși din trafic 15 conducători auto.
Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii”, se declară într-un comunicat de presă transmis de IPJ Prahova.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 9 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic.
Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
„Polițiștii prahoveni acționează, în continuare, pentru siguranța cetățenilor și menținerea unui climat de ordine și liniște publică, pe raza întregului județ”, asigură IPJ Prahova.