Un bărbat a fost încătușat de către polițiștii locali în cadrul unei altercații ce a avut loc în centrul Ploieștiului!

Publicat pe 2024-05-28 11:05:07Mihail Marinescu

În cursul nopții de 25/26 mai 2024, în jurul orei 02:45, polițiștii locali din Ploiești, care efectuau serviciul de patrulare pe Bulevardul Republicii, în zona parcului Nichita Stănescu, au observat pe partea carosabilă, un autoturism cu luminile de avarie pornite și două persoane de sex masculin între care avea loc un conflict. 
Polițiștii locali au intervenit în aplanarea scandalului dintre cei doi bărbați, pe care i-au scos de pe partea carosabilă, procedând totodată la încătușarea celui care se manifesta în mod agresiv, precum și la sancționarea acestuia conform prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.
La fața locului s-a prezentat și un echipaj din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești, care a preluat persoanele în cauză în vederea continuării cercetărilor, ne informează Poliția Locală Ploiești.