Depistat în timp ce sustrăgea produse alimentare dintr-o semiremorcă

Publicat pe 2024-05-24 15:21:00Mihail Marinescu

Joi, 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt. Aceștia, în jurul orei 07.00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Național 1, în orașul Breaza, cartier Nistorești, au observat un bărbat care sustrăgea bunuri dintr-o semiremorcă, implicată într-un eveniment rutier în seara zilei de 22 mai a.c. 
La observarea echipajului de poliție, bărbatul a fugit către autoturismul cu care se afla, acesta fiind condus de o alta persoană. La scurt timp, autoturismul a fost oprit, cei doi bărbați fiind legitimați, fiind stabilită identitatea acestora, având vârstele de 21, respectiv 22 de ani, din județul Galați.
În autoturismul acestora au fost găsit mai multe produse alimentare, sustrase din semiremorca mai sus menționată. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.