Percheziții la persoane cercetate pentru furt calificat

Publicat pe 2024-05-22 15:27:41Mihail Marinescu

În această dimineață de 22 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. 
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 15 martie a.c., persoanele cercetate ar fi sustras bijuterii, în valoare de 10.000 de lei, dintr-o locuință din municipiul Ploiești. 
Aceleași persoane, la data de 21 decembrie 2022 și respectiv 15 februarie a.c., ar fi sustras din alte locuințe bunuri și bani, în valoare de 60.000 de lei.
Din activitățile desfășurate de polițiști a reieșit că persoanele în cauză ar fi în locuințe prin deteriorarea butucului de la ușa de acces. În urma perchezițiilor, două persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. 
Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, ne comunică IPJ Prahova. 
Polițiștii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.