I-a dispărut mașina din fața domiciliului!
Publicat pe 2024-05-23 23:00:30 | Mihail Marinescu |

Unde credeți că i-au găsit polițiștii mașina?
Necaz mare pe capul unui bărbat din Ploiești! În această după-masă de 22 mai, persoana respectivă a sesizat că i-a dispărut mașina din locul în care o parcase, din fața domiciliului.
A sunat la Poliție, la Secția nr. 2 din Ploiești, a reclamat fapta, iar polițiștii au dat, cum de altfel este și firesc, mașina în urmărire, efectuându-se verificări în vederea identificării acesteia.
Ca-n filme, veți putea spune! Da, dar realitatea să știți că este mai dură!
Bun, după puțin timp, ce să vezi, autoturismul avea să fie găsit, grație investigațiilor și a cercetărilor efectuate de către polițiști.
Și unde au găsit autoturismul? Păi în zona râului Dâmbu!
Poate că cel ce-l sustrase vroia să-i facă autoturismului o baie în râu! Glumim, evident!
Tot polițiștii au depistat și identificat un tânăr de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cauză.
UPDATE:
Tânărul în cauză a fost prezentat, de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în fața instanței, iar Judecătoria Ploiești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost încarcerat, anunță IPJ Prahova.