Infracțiuni rutiere, consemnate pe 21 mai

Publicat pe 2024-05-22 15:38:03Mihail Marinescu

Un bărbat a fost reținut!

Marți, 21 mai a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe strada „Drumul Serii”, din municipiu au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din comuna Bucov. 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere reținut. În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

 * Ieri, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte au fost sesizați despre faptul că pe Dj 100M din comuna Șoimari ar fi avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule, soldat cu pagube materiale. Deplasați la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că impactul a avut loc între un autoturism condus de o femeie, din direcția Cărbunești către Bălțești și un altul, condus de un bărbat, către Cărbunești.
Din verificările efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul, de 50 de ani, din comună, figurează cu dreptul de a conduce suspendat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.