Posibila prezență a substanțelor psihoactive... la volan!

Publicat pe 2024-05-16 16:04:57Mihail Marinescu

Ieri, 15 mai, în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Florești au oprit, pentru control, pe DJ 101 P, un autoturism care se deplasa către Florești, condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Filipeștii de Târg. 
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 
Polițiștii menționează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.