Depistați de polițiști după ce ar fi sustras 5 bovine în valoare de aproximativ 40.000 de lei

Publicat pe 2024-04-25 13:56:38Mihail Marinescu

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Boldești Scăeni au identificat și depistat miercuri, 24 aprilie, trei bărbat bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, la data de 21 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras în noaptea precedentă 5 bovine de la ferma acestuia, din comuna Lipănești. 
Astfel, au fost efectuate mai multe activități investigativ-operative, iar în urma acestora au fost identificați bănuiții, la domiciliul acestora fiind pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicare mai multe mijloace materiale de probă.
Cei trei bărbați, cu vârstele de 41, 42 și 43 de ani, din comuna Lipănești, au fost conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii, iar față de cel de 43 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsură controlului judiciar pentru 60 de zile. 
Cele 5 bovine, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, au fost recuperate și înapoiate proprietarului. 
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, ne anunță IPJ Prahova.