Bărbat depistat conducând un autovehicul fără a avea dreptul de a conduce
Publicat pe 2024-03-28 16:02:00 | Mihail Marinescu |
Miercuri, 27 martie a.c, în jurul orei 12.30, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe Drumul Național 1, în localitatea Bărcănești, un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din comună.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.