Incendiu la o casă din orașul Băicoi, Fdt. Rarăului

Publicat pe 2024-03-23 17:14:08Mihail Marinescu

În această dimineață de 22 martie, în jurul orei 4:50, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o gospodărie din orașul Băicoi. 
Imediat, la locul indicat au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Incendiul se manifesta la o anexă gospodărească și la o parte din casa de locuit, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. 
Pompierii au acționat cu promptitudine și au împiedicat propagarea la vecinătăți, fiind salvată și partea din locuință care nu a fost afectată de flăcări. Nu au fost înregistrate victime. 
Pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit electric produs la o lampă, informează ISU Prahova.