Scandal într-un supermarket din Câmpina! În... rolul principal, un individ turmentat ce avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător
Publicat pe 2024-03-14 23:35:15 | Mihail Marinescu |

Astăzi, 14 martie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați despre faptul că un bărbat face gălăgie într-un supermarket din municipiu, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat persoana în cauză, un bărbat de 37 de ani, din Câmpina, aflat sub influenţa alcoolului.
Cu ocazia controlului corporal efectuat asupra bărbatului, a fost găsit un obiect tăietor-înțepător.
În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.