Acțiuni, ale polițiștilor prahoveni, pentru combaterea infracțiunior rutiere și din mediul stradal
Publicat pe 2024-03-13 22:10:08 | Mihail Marinescu |

Au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei
Ieri, 12 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier, cei ai municipiilor Ploiești și Câmpina, împreună cu cei ai Polițiilor orășenești Breaza și Vălenii de Munte au desfășurat mai multe acțiuni pentru verificarea respectării legislației privind circulația rutieră, precum și pentru descurajarea fenomenului infracțional din mediul stradal.
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost oprite, pentru control peste 270 de autovehicule și au fost legitimate aproximativ 280 de persoane.
În urma activităților din teren au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei, din totalul acestora, 21 reprezentând încălcări ale regimului legal de viteză pe anumite tronsoane de drum, 15 pietonilor, trei pentru nerespectarea culorii semaforului, dar și două bicicliștilor care au fost depistați încălcând prevederile legale.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut cinci permise de conducere, dintre acestea trei pentru nerespectarea culorii semaforului, unul pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare și unul pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept, dar și un certificat de înmatriculare.
De asemenea, cinci sancțiuni au fost aplicate și conform Legii nr.61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În orașul Vălenii de Munte, polițiștii au acționat și în zona adiacentă unităților de învățământ din oraș, în vederea combaterii delincvenței juvenile și victimizării elevilor, a consumului de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive în rândul minorilor, fiind purtate discuții cu elevii întâlniți în proximitatea acestor unități de învățământ.