Un copil de 13 ani, în timp ce se deplasa cu bicicleta, a fost accidentat de un autoturism pe Republicii
Publicat pe 2024-03-11 15:32:50 | Mihail Marinescu |

În această seară de 10 martie, un copil de 13 ani, ce se afla pe bicicletă, pe Bulevardul Republicii din Ploiești, a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.