135 de sancțiuni aplicate de polițiștii prahoveni joi, 7 martie

Publicat pe 2024-03-08 15:39:06Mihail Marinescu

În cursul zilei de 7 martie a.c., polițiștii prahoveni au continuat activitățile preventive pe raza județului. Astfel, au fost organizate 5 acțiuni punctuale, în municipiile Ploiești și Câmpina, pe raza de competență a Secției Rurale de Poliției Ciorani și pe drumurile naționale din județ, prilej cu care s-a acționat atât pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru reducerea numărului de accidente rutiere. 
În urma controalelor efectuate, au fost legitimate peste 350 de persoane, verificate aproximativ 360 de autovehicule și au fost efectuate 150 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.
Astfel, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 48.000 de lei, cele mai multe fiind aplicate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dintre acestea exemplificând: 27 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 19 pietonilor pentru abaterile lor, 14 conducătorilor auto pentru nepurtarea centurii de siguranță, două pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, iar restul pentru alte abateri de la normele rutiere în vigoare.
Ca măsură complementară a abaterilor constatate la regimul rutier au fost reținute 4 permise de conducere, pentru: neacordare prioritate pietoni și pentru efectuarea de depășiri neregulamentare.