Infracțiuni rutiere, consemnate pe 7 martie
Publicat pe 2024-03-08 14:21:03 | Mihail Marinescu |
Joi, 7 martie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Sferei, în municipiul Ploiești au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din orașul Băicoi.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că valabilitatea numerelor de circulație provizorii este expirată din luna februarie a anului curent.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
* În cursul zilei de ieri, în jurul orei 15.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada B. P. Hașdeu au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din municipiu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că valabilitatea numerelor de circulație provizorii este expirată din luna ianuarie a anului curent.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.