Infracțiuni rutiere, consemnate pe 6 martie

Publicat pe 2024-03-07 13:32:46Mihail Marinescu

Miercuri, 6 martie a.c., în jurul orei 10.15, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sinaia, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Sinaia au oprit, pentru control, pe strada Cășeriei un tractort condus de un bărbat de 55 de ani, din stațiune. La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 0.476 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

* Tot ieri, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul poliției orașului Mizil, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Național 1B au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din județul Buzău. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 
Polițiștii menționează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

* În jurul orei 20.30, pe 6 martie, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că pe strada Morii din comuna Târgșoru Vechi, ar fi avut loc un accident rutier cu pagube materiale. 
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Morii, un bărbat de 34 de ani ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu trei autoturisme care se aflau staționate. 
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. 

* Seara trecută, în jurul orei 20.45, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploieşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiu au oprit, pentru control, pe strada Ștrandului un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din municipiu. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.