S-au luat la bătaie în parcarea unui supermarket din Vest!

Publicat pe 2024-03-05 14:11:40Mihail Marinescu

Poliția a întocmit dosar penal pentru loviri și alte violențe

Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 de Poliție Ploiești au fost sesizați luni, 4 martie, în jurul orei 21:45, despre faptul că două persoane se agresează reciproc, în parcarea unui supermarket, din zona de Vest a municipiului. 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, doi bărbați de 22, respectiv 49 de ani, s-ar fi agresat reciproc, pe fondul unui conflict spontan. 
Bărbatului de 49 de ani i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate, acesta refuzând să fie transportat la o unitate medicală. În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe.
De asemenea, ambii bărbați au fost sancționați contravențional, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.