Bărbați depistați la volan fără permis de conducere sau sub influența băuturilor alcoolice, în weekend-ul precedent

Publicat pe 2024-02-26 16:26:22Mihail Marinescu

Sâmbătă, 24 februarie a.c, în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Mizil, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Județean 102, din comuna Călugăreni au oprit, pentru control, un autoturism, condus de un tânăr de 17 ani, din comuna Ceptura, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
Totodată, s-a stabilit faptul că autoturismul a fost încredințat să fie condus pe drumurile publice de către un bărbat din comuna Ceptura, deși acesta ar fi cunoscut faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. 

* Duminică, 25 februarie a.c, în jurul orei 02.45, polițiștii Secției Rurale de Poliție Florești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Județean 145, din comuna Măgureni au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Câmpina. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice. 

* Tot la data de 25 februarie a.c, în jurul orei 10.00, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Național 1, în localitatea Bărcănești au oprit, pentru control, un autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani, din comuna Balta Doamnei. 
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice. 

* Ulterior, în jurul orei 10.15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Județean 100 D, din comuna Bănești au oprit un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Câmpina. În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere "Anulat". 
De asemenea, autoturismul condus nu avea valabile inspecția tehnică periodică și nici asigurarea de răspundere civilă auto. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. 

* Noaptea trecută, în jurul orei 00.15, polițiștii Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Județean 101 A, din comuna Cocorăștii Colț au oprit, pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Ploiești. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Și în această cauză, șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.