„Campioanele” remizelor...!
Publicat pe 2024-02-12 10:00:51 | Ionuț Mitoiu; Sursă foto: fcpetrolul.ro |

Hermannstadt - Petrolul 0-0
Două dintre „specialistele” sezonului în materie de meciuri încheiate nedecis nu s-au dezmințit nici de această dată. „Lupii” n-au reușit, în această deplasare, să obțină victoria care să le permită să facă rocada în clasament cu sibienii.
N-a fost un joc spectaculos, presiunea rezultatului părand a apăsa ambele echipe și astfel tabela a rămas fixată pe un 0-0, conform cu ce s-a întâmplat pe teren.
Partidă echilibrată, cu puține faze de poartă, unde sibienii nu l-au putut învinge pe Zima, cel care a avut iarăși intervenții salutare, iar Căbuz a scăpat cu fața curată la câteva lovituri libere pe care Petrolul le-a avut din poziții bune, din preajma careului, dar executate nu tocmai convingător de către Țicu sau Jair.
Cu 32 de puncte adunate după 25 de etape, Petrolul rămâne la două lungimi distanță de ultimul loc de play-off, unde a urcat chiar Sibiul.
Urmează, vineri, de la ora 17,00, pe „Ilie Oană”, confruntarea cu Politehnica Iași.
Hermannstadt - Petrolul 0-0
Hermannstadt: Căbuz- Buteanu, Găman, Bejan (46-Stoica), Opruț- Murgia (68-Bicean), Sota Mono, Oroian (46-Neguț), Balaure (88-N Goma), Paraschiv, Ianis Stoica (68-Jipa). Antrenor: Marius Măldărășanu.
Petrolul: Zima- Doua (77-Dumitriu), Papp, Meijers, Huja, Țicu- Hanca (71-Grozav), Seto (71-Diomande), Jair- Musi (77-D.Radu), Irobiso (46-Ișfan). Antrenor: Florin Pîrvu.
Cartonașe galbene: Murgia (51), Mino Sota (54), Opruț (63)/ Diomande (78), Papp (80), D.Radu (90+7).
Au arbitrat: Ovidiu Hațegan- Sebastian Gheorghe și Vladimir Urzică.
VAR: Cătălin Popa. AVAR: Robert Avram.
Observatori: Liviu Ciubotaru și Romulus Chihaia.