Depistați fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice

Publicat pe 2024-02-07 13:07:40Mihail Marinescu

Marți, 6 februarie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Sinaia, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Național 1, au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din oraș. 
În urma verificărilor efectuate, în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. 

* În cursul nopții trecute, în jurul orei 00.15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blejoi, au fost sesizați despre producerea unui accident rutier. Din primele verificări, a reieșit faptul că un bărbat de 56 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 101D, pe raza comunei Bărcănești ar fi acroșat bordura de pe marginea drumului, rezultând doar pagube materiale. 
Polițiștii, în urma verificărilor efectuate, au constatat faptul că bărbatul nu figurează ca deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
De asemenea, bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.