Persoane cercetate după ce ar fi sustras un portofel, într-un mijloc de transport în comun. Un bărbat a fost reținut
Publicat pe 2024-02-06 14:40:59 | Mihail Marinescu |

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au reținut duminică, 4 februarie a.c., un bărbat bănuit de furtul unui portofel, faptă comisă la data de 29 ianuarie a.c., într-un mijloc de transport din municipiul Ploiești.
În fapt, patru bărbați cu vârste cuprinse între 33, 44, 52 și 56, din municipiul Ploiești, orașul Boldești Scăeni, respectiv din comuna Târgșoru Vechi ar fi sustras portofelul unui bărbat în timp ce se afla într-un mijloc de transport, în municipiu.
În urma verificărilor efectuate, bănuiții au fost identificați, fiind emise mandate de aducere, toți patru fiind dați în consemn.
Astfel, la data de 4 februarie, unul dintre bănuiți, de 56 de ani, din municipiul Ploiești a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției de Frontieră Aeroportul Henri Coandă, dorind să plece în străinătate.
Acesta a fost preluat de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, iar în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și luării măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat
UPDATE, 6 februarie:
IPJ Prahova ne anunță că alți doi bărbați cu vârstele de 33, respectiv 44 de ani, din cei patru cercetați pentru furt calificat, au fost depistați de polițiștii din cadrul Poliției de Frontieră Giurgiu, dorind să părăsească țara.
Aceștia au fost preluați de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, iar în baza probatoriului administrat, față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi, 6 februarie, să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Aceștia au fost preluați de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, iar în baza probatoriului administrat, față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi, 6 februarie, să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.