Incendiu la o locuință în comuna Șoimari, sat Măgura
Publicat pe 2024-02-01 15:13:42 | Mihail Marinescu |

În această dimineață de 1 februarie, la o locuință din satul Măgura, comuna Șoimari, a izbucnit un incendiu.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului acționează pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Apostolache și Gărzii de Intervenție Urlați, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, ne anunță ISU Prahova.
Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 70 mp, fără posibilități de extindere la vecinătăți.
În acest moment este localizat și se lucrează pentru lichidare. Nu sunt înregistrate victime.