Un autoturism s-a răsturnat în Drajna!

Publicat pe 2024-01-24 16:34:19Mihail Marinescu

Un autoturism a fost implicat într-un accident rutier noaptea trecută, în Drajna, pe DJ 102B. Autoturismul, în care se aflau patru ocupanți, s-a răsturnat și, după cum se vede din imagini, a pătruns în curtea unei gospodării. 
S-au deplasat, de urgență, pompierii militari, cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și, în sprijin, două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. 
Toate persoanele au reușit să se autoevacueze până la sosirea pompierilor, nefiind vorba de încarcerare.
Persoanele din autoturism au fost asistate medical la fața locului de către echipajele medicale și paramedicale, iar una dintre victime a fost transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. 
În acest accident au intervenit: ASAS - Det. Valenii de Munte, DESC - Det. 1 Ploiesti, SMURD - G.I Maneciu, echipajul TIM si 2 echipaje tip B de la SAJ.