Șase permise de conducere reținute, pe 17 ianuarie, de către polițiștii prahoveni
Publicat pe 2024-01-18 14:59:16 | Mihail Marinescu |
Ieri, 17 ianuarie a.c., au fost organizate și desfășurate, de către polițiștii prahoveni, acțiuni în Municipiul Ploiești, în municipiul Câmpina și în orașele Boldești-Scăeni și Breaza.
Astfel, polițiști de rutieră și ordine publică au acționat în zonele unde se produc frecvent accidente de circulație.
Printre altele, s-a acționat și pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, sens în care au fost oprite, în trafic, pentru control, peste 120 de autovehicule, în acest context fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest aproximativ 70 de conducători auto.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 70 de sancțiuni contravenționale, dintre care trei pentru neacordare prioritate vehicule dar și 15 pentru indisciplina pietonilor, iar restul pentru diferite alte abateri de la normele în vigoare.
În urma filtrelor rutiere efectuate, au fost reținute 6 permise de conducere, trei pentru viteză neregulamentară, trei pentru neacordare prioritate pietoni, dar și 3 cerificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor depășește 18.000 de lei.