Amical în cantonamentul din Turcia

Publicat pe 2024-01-12 10:18:29Ionuț Mitoiu; Sursă: fcpetrolul.ro

Petrolul - Debrecen VSC 0-1 (0-0)

Petrolul a susținut ieri, 11 ianuarie, primul test al anului în compania ocupantei poziției a cincea din prima divizie maghiară, Debrecen VSC. Ungurii s-au impus la limită, scor 1-0, cu un gol marcat după pauză de către Vajda (57).
 „Lupii” n-au reușit să evite înfrângerea la primul joc al anului, unul în care Florin Pîrvu a urmărit la lucru aproape tot efectivul pe care îl are la dispoziție în cantonament. 
Antrenorul Petrolului a folosit două formule de echipă, prima, una mai degrabă experimentală, pe care a ținut-o în teren vreme de 65 de minute.
În minutul 57 s-a marcat golul ungurilor de către Vajda, după o pătrundere pe partea dreaptă. A revenit pe teren Mario Bratu, care a purtat tricoul cu numărul 10, fiind primul meci după accidentarea suferită anul trecut. 
A fost revenire și pentru Sergiu Hanca, după accidentarea gravă din meciul cu FCSB. Aeron Zinga, atacantul francez aflat în probe în această perioadă, a fost folosit în prima repriză, urmând ca oficialii să ia o decizie, în cazul lui, până la finalul acestui stagiu. 
Azi, 12 ianuarie, Petrolul va încheia seria meciurilor de pregătire, urmând să joace cu gruparea ucraineană, Chernomorets Odessa, iar sambătă va reveni acasă. 
Iată cine a jucat în acest test: Gavrilaș (75-Jercălău)- Papp (65-Huja), Seto (65-Meijers), Garutti (65-Țicu)- D. Radu (65-Doua), Dumitrache (65-Jefferson), Hanca (65-Diomande), Dumitriu (65-Jair)- Bratu (46-Paraschiv), 65-Musi), Zinga (46-Răducanu, 65-Roman), Rădulescu (65-Grozav). Antrenor: Florin Pîrvu.