Dosar penal pentru înșelăciune!
Publicat pe 2024-01-10 15:16:51 | Mihail Marinescu |

Cu asta s-a ales un individ din Galați care, profitând de neatenția unui lucrător comercial din Ploiești, a sustras suma de 400 de lei, într-o operațiune de schimbare de bani
În cursul zilei de ieri, 9 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați de către o femeie despre faptul că a fost înșelată cu o sumă de bani de către un bărbat.
În baza sesizării, polițiștii deplasați la fața locului au identificat o femeie de 33 de ani din municipiul Ploiești, lucrător în cadrul unei societăți comerciale căreia un bărbat necunoscut i-a înmânat 1.000 de lei în cupiură de 10 lei pentru a-i schimba în bancnote cu cupiură de 100 de lei.
În acest context, profitând de neatenția lucrătorului comercial, bărbatul ar fi sustras 400 de lei.
Ulterior, femeia a luat banii rămași și i-a introdus în casa de marcat fără să remarce că lipsesc bani.
În baza celor semnalate, polițiștii au efectuat activități investigativ operative au reușit identificarea și ulterior depistarea bărbatului bănuit de săvârșirea faptei de înșelăciune.
Bărbatul în vârstă 47 de ani, din județul Galați a fost condus la sediul unității de poliție pentru audiere.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, ne anunță IPJ Prahova.