Depistați după săvârșirea infracțiunii de furt calificat
Publicat pe 2024-01-10 15:15:13 | Mihail Marinescu |

Unul dintre făptași a fost reținut pentru 24 de ore
Ieri, 9 ianuarie a.c., polițiștii Secției nr.2 de Poliție Ploiești au identificat și depistat un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, faptă comisă în municipiul Ploiești.
În fapt, la data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 17.30, din incinta unei cofetării din municipiu, tânărul de 24 de ani, din Ploiești ar fi sustras 600 de lei, profitând de neatenția lucrătorului comercial, ulterior părăsind zona în grabă.
În urma depistării, tânărul a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
* Tot pe 9 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Plopeni au identificat, depistat și reținut un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat.
În fapt, la data de 5 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că la data de 3 ianuarie i-ar fi fost sustrasă bicicleta care se afla în fața unei agenții de pariuri din oraș.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 38 de ani, din oraș, care a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, iar ulterior, în urma probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.