Activități preventive desfășurate de către polițiști pentru „Sărbători în siguranță”

Publicat pe 2023-12-15 15:52:03Mihail Marinescu

În contextul sărbătorilor de iarnă, forțele de poliție desfășoară o serie de activități preventive menite să asigure un mediu sigur. Obiectivul principal al polițiștilor este să se faciliteze o experiență plăcută și sigură pentru comunitate în timpul acestui sezon festiv. 
Așadar, joi, 14 decembrie a.c., în intervalul orar 11.00-12.00, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au desfășurat o activitate având ca obiectiv prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţe, prin împrietenire și prin efracție, în cadrul Proiectului de prevenire a furturilor din locuințe ”Sigur acasă” și în cadrul Campaniei destinate prevenirii victimizării pe perioada sărbătorilor de iarnă ”Sărbători în siguranță” în zona pieței agroalimentare, a autogării și a parcării unui magazin din orașul Vălenii de Munte.
Polițiștii au purtat discuții cu aproximativ 170 de persoane, în special cele în vârstă, fiindu-le explicate principalele moduri de operare folosite, dar şi măsurile de autoprotecţie pe care trebuie să le adopte. 
Cu această ocazie au fost înmânate și pliante vizând prevenirea furturilor din locuințe precum şi prevenirea înşelăciunilor folosind nume sau calități mincinoase. Cei prezenți au fost informați și despre cazurile de furturi din buzunare și din autovehicule, fiind avertizați cu privire la necesitatea supravegherii banilor și bunurilor pe care le au asupra lor, mai ales atunci când se deplasează cu mijloace de transport în comun, când merg la cumpărături sau frecventează alte locuri aglomerate. 
„Apelăm la colaborarea cetățenilor pentru a raporta orice comportament suspect și pentru a respecta indicațiile și măsurile stabilite. Împreună, putem contribui la un mediu sigur și plin de bucurie în această perioadă festivă”, transmit polițiștii prahoveni.