Figurine cu demoni și care întruchipează moartea, alături de Icoane cu Maica Domnului și poze cu Arsenie Boca, expuse pe o tarabă din Târgul de Crăciun de la Ploiești!
Publicat pe 2023-12-15 14:29:30 | Mihail Marinescu |

Chiar dacă Târgul de Crăciun, de la Ploiești, are anunțată ora de deschidere 17:00, 15 decembrie, unii comercianți s-au grăbit să deschidă ceva mai devreme tarabele montate în Parcul „Nichita Stănescu” și în zonele pietonale învecinate.
Surpriza neplăcută a constat în faptul că, la o tarabă, alături de obiecte de Cult Religios (Icoane, Cruci) erau expuse la comercializare și figurine ce întruchipau moartea, demoni și obiecte ce aminteau de filme de groază!
Cum poți expune așa în asemenea manieră? Incredibil cât de jos a coborât nivelul educațional și cultural pentru unii oameni.
Să pui figurine cu scheleți, demoni alături de poze cu Arsenie Boca, alături de Icoane cu Maica Domnului?
Așa ceva nu poate fi admis!
Încotro ne vom îndrepta, ca nație, în acest stil?