Accident rutier în localitatea Florești, DJ720! Patru mașini implicate!
Publicat pe 2023-12-09 18:08:12 | Mihail Marinescu |

S-a intervenit cu o autospecială de stingere, fiind nevoie și de descarcerare și de un echipaj SMURD
Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD la un accident rutier ce a avut loc în acestă seară în localitatea Florești, pe DJ720.
În respectivul eveniment rutier au fost implicate 4 autoturisme, două persoane necesitând îngrijiri medicale la fața locului (conștienți sau cooperanți).
De menționat că una dintre victime a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare, informează ISU Prahova.