IPJ Prahova urează ,,Bun Venit” absolvenților promoției 2023!
Publicat pe 2023-11-28 10:22:07 | Mihail Marinescu |

Luni, 27 noiembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a avut loc un moment emoționant pentru tinerii agenți de poliție, anume repartizarea pe funcții, urmând ca ei să facă parte din marea echipă a IPJ Prahova. Este vorba despre 47 de absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție Câmpina și Cluj.
Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, ținând cont de situația operativă și raportat la nevoile fiecărei structuri, informează IPJ Prahova, într-un comunicat de presă.
Aceeași sursă mai precizează că cei 47 de tineri își vor desfășura activitatea preponderent în structurile de ordine publică, atât în mediul urban cât și în cel rural, dar și rutieră și criminalistică.
La debutul în carieră, pentru primele șase luni, aceștia vor parcurge o perioadă de tutelă profesională, sub îndrumarea unui tutore, desemnat din rândul polițiștilor cu experiență, care îi va sprijini în activitate.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova anunță că se bucură să își mărească familia cu noua generație de polițiști, urându-le să aibă o carieră de succes cu multe realizări profesionale.