Cel puțin 125 de sancțiuni, însumând aproximativ 35.000 de lei, aplicate de polițiști în cadrul unor acțiuni desfășurate în prima zi a acestei săptămâni

Publicat pe 2023-11-21 12:46:24Mihail Marinescu

Pe tot parcursul zilei de ieri, 20 noiembrie a.c., polițiștii prahoveni au desfășurat acțiuni de prevenire și combatere a faptelor antisociale, fiind luate măsurile specifice împotriva celor care încalcă prevederile legale, atât sub aspect contravențional cât și penal. 
În aceste acțiuni au fost angrenați polițiști din cadrul mai multor structuri și subunități din județ, precum Serviciul Rutier, Secția Nr. 4 de Poliție Ploiești, Poliția orășenească Băicoi, precum și polițiști din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Doftanei, ne comunică IPJ Prahova.
Aceștia au desfășurat acțiuni pe mai multe linii de muncă, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave, pentru descurajarea elementelor infracționale și pentru combaterea fenomenelor cu impact stradal. În cadrul acțiunilor, polițiștii au legitimat peste 300 de persoane, fiind aplicate, în total, peste 125 de sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de aproximativ 35.000 de lei. 
La regimul circulației au fost controlate aproximativ 250 de autovehicule pe drumurile publice, fiind aplicate, în urma neregulilor constatate, mai mult de 100 de sancțiuni contravenționale. 
În vederea depistării conducătorilor auto care aleg să pună atât siguranța lor, cât și a celorlalți participanți la trafic, în pericol, urcându-se la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, polițiștii au fost efectuate mai mult de 140 de testări cu aparatul etilotest, precum și 10 cu aparatul DrugTest. 
Ca măsuri complementare, polițiștii rutieri au reținut șase permise de conducere, pentru efectuarea de depășiri neregulamentare și pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor care au acest drept și au retras 12 certificate de înmatriculare. 
Totodată, cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii prahoveni au constatat și încălcări ale normelor de conviețuire socială, fiind aplicate, în acest sens, 7 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991. 
De asemenea, 15 persoane au fost avertizate cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială, au fost efectuate 3 controale ale bagajelor și două controale corporale, fiind verificați și 7 agenți economici.