Cercetați penal pentru infracțiunea de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept

Publicat pe 2023-11-15 13:44:27Mihail Marinescu

„Comercianții” sunt doi minori, astfel că părinții lor au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 500 de lei, fiecare! Doi puștani, de 14 și 15 ani, s-au apucat să vândă articole pirotehnice, în Florești. 
Ei aveau, însă, să fie depistați de polițiștii care se aflau, pe 13 noiembrie, aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că minorii ar fi vândut colegilor de clasă mai multe articole pirotehnice din categoria P1 și F4.
Totodată, din cercetări a reieșit faptul că, articolele pirotehnice ar fi fost achiziționate de pe o platformă on-line, ulterior acestea fiind livrate printr-o firmă de curierat.
Astfel, părinții celor doi minori au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 500 de lei, fiecare, conform Legii nr. 61/1991R, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, materialele pirotehnice depistate asupra celor doi, dar și la domiciliul acestora, au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor.