Comercializa pește din mașină!

Publicat pe 2023-11-09 15:06:45Mihail Marinescu

Cineva avea să anunțe poliția și s-a constatat că respectivul comerciant nu deținea acte de proveniență sau de comercializare. Dacă, eventual, pescuiești și apoi vinzi de unde să iei actele, din baltă? 
O persoană a ținut să sesizeze un echipaj de poliție din cadrul Secției Ciorani, ce se afla în patrulare ieri dimineață, 8 noiembrie, că cineva deține și comercializează pește în comună, fără a deține documente legale! 
În baza sesizării, polițiștii deplasați la fața locului au identificat persoana în cauză, fiind vorba de un bărbat de 56 de ani, din orașul  Mizil care oferea spre vânzare, dintr-un autoturism, aproximativ 30 de kilograme de pește.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține acte de proveniență sau de comercializare. 
Astfel, în vederea continuării cercetărilor, polițiștii au confiscat cantitatea de pește, dar și bunurile care au fost folosite la comiterea infracțiunii. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește, ne anunță IPJ Prahova! Ehe, ce ți-e și cu fapta de a pârî...!