Încă o persoană accidentată în timp ce traversa strada! Tot în Ploiești...!

Publicat pe 2023-11-07 16:11:52Mihail Marinescu

Un nou accident în Ploiești, de data aceasta pe Strada Poștei! IPJ Prahova precizează că un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani a surprins și accidentat o femeie de 57 de ani, care se afla în traversarea părții carosabile. 
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.