Accident rutier la Boldești Scăeni!
Publicat pe 2023-11-02 11:19:46 | Mihail Marinescu |

Trei mașini implicate! Asupra unuia dintre conducătorii auto implicați au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive!
Aseară, pe Drumul Național 1 A, în orașul Boldești Scăeni a avut loc un accident rutier, produs între un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani (care circula pe direcția Vălenii de Munte către Ploiești) și un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, care circula din sens opus.
Ulterior impactului celor două, cel din urmă a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 41 de ani.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Totuși, în cazul conducătorului auto în vârstă de 25 de ani, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Polițiștii menționează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzis.