Acțiuni de prevenire și combatere a faptelor antisociale!

Publicat pe 2023-10-20 16:42:24Mihail Marinescu

Ieri, 19 octombrie, în Municipiul Ploiești, prin polițiștii Rutieri ai Poliției municipiului Ploiești și prin cei ai Secțiilor nr.3 și 4 de Poliție Ploiești, în orașul Urlați și pe drumurile naționale din județ s-au desfășurat acțiuni de prevenire și combatere a faptelor antisociale. 
Astfel, polițiști ai mai multor structuri, împreună cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au acționat în zonele în care se comit infracțiuni stradale și acte de tulburare a ordinii și liniștii publice, și nu numai, pentru combaterea acestora, dar și pe drumurile publice, pentru reducerea numărului de accidente rutiere.
Pe linie rutieră, s-a acționat preponderent pentru combaterea conducerii de autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, sens în care au fost controlate peste 230 de autovehicule, fiind efectuate aproximativ 110 testări cu aparatele etilotest și drugtest. 
Au fost legitimate aproximativ 250 de persoane și au fost efectuate 11 controale corporale, 7 controale ale bagajelor, fiind efectuate verificări și în incinta a 4 societăți comerciale și a 3 săli de pariuri sportive. 
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate, în total, 149 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea la regimul rutier, menționând 32 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pietonilor pentru traversări neregulamentare, 5 bicicliștilor pentru abaterile lor, dar și patru pentru neacordare prioritate vehiculelor care au acest drept. 
De asemenea, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991 R, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. 
Valoarea totală a sancțiunilor depășește 59.600 de lei. 
Totodată, au fost reținute 10 permise de conducere, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, depășiri neregulamentare, neacordare prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept, nerespectarea regimului legal de viteză, precum și 7 certificate de înmatriculare, pentru diferite nereguli constatate.