IPJ Prahova ne informează

Publicat pe 2023-10-16 14:41:44Mihail Marinescu

Rezultatele filtrelor rutiere din perioada 13-15 octombrie

Sâmbătă, 14 octombrie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN1, pe sensul de mers București către Brașov, un autoturism circulă haotic. 
În baza sesizării, polițiștii au oprit în trafic autoturismul în cauză, la volan aflându-se un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Ploiești. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1.56 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. Ba mai mult, în urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
Astfel, în baza probatoriului administrat față de conducătorul auto a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar de cercetare penală. 

* Tot pe 14 octombrie a.c., dar în jurul orei 16.00, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că un autoturism se de plasează din direcția Bucov către Ploiești, iar conducătorul auto are permisul de conducere suspendat. În baza sesizării, polițiștii au identificat pe strada Ștrandului din municipiul Ploiești autoturismul în cauză care era condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani. 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce cu Restricții-Suspendat. 
Totodată, în autoturism a fost identificat și proprietarul autoturismului, ca fiind o femeie în vârstă de 47 de ani din municipiul Ploiești care i-ar fi încredințat bărbatului mașina, deși cunoștea faptul că acesta are permisul de conducere suspendat. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și încredințare. 

* Câteva minute mai târziu, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Filipeștii de Târg au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Filipeștii de Pădure. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că numărul de înmatriculare al autoturismului corespunde altuia, înmatriculat în Franța. În continuare, a fost verificată seria de șasiu a autoturismului oprit în trafic, constatându-se faptul că acestuia îi corespunde un alt număr de înmatriculare al unui autoturism radiat de autoritățile germane încă din anul 2021. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare. 

* În cursul nopții de 14 spre 15 octombrie a.c., în jurul orei 1.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Filipeștii de Pădure au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă acesta și-a continuat deplasarea. Astfel, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia folosind semnalele acustice și luminoase, iar după aproximativ un kilometru, conducătorul auto a oprit în dreptul unui imobil. 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Filipeștii de Pădure. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. 

* Pe 15 octombrie a.c., în jurul orei 2.30, polițiștii Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1 în comuna Bărcănești au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Ploiești. 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează cu permisul de conducere cu Restricții-Suspendat. Și în această cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. 

* În dimineața zilei de ieri, 15 octombrie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe DJ 102 D, în comuna Păulești au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din orașul Plopeni. Întrucât la înmânarea documentelor solicitate, conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. 

* La scurt timp, în jurul orei 07.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe strada Mărășești au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiu. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, acesta sustrăgând cheile autoturismului în cauză pentru a-l folosi în scop personal, de la spălătoria auto la care lucrează. 
Din discuțiile purtate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, conducere fără permis de conducere și furt în scop de folosință.