Ce au găsit polițiștii în urma raziei de amploare efectuate astăzi asupra unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni!

Publicat pe 2023-10-04 20:06:43Mihail Marinescu

În urma celor 16 percheziții domiciliare efectuate astăzi, 3 octombrie, de polițiștii din Prahova, în Ploiești și în comunele Păulești și Târgșoru Vechi, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și distrugere, 16 persoane, cu vârste între 18 și 45 de ani, au fost conduse la sediul unității, în vederea audierii. 
Din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 20 spre 21 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, membrii a două familii din Ploiești s-ar fi întâlnit într-un parc din zona de Vest a municipiului, unde s-ar fi folosit de mai multe obiecte contondente (bâte, săbii, topoare, macete), dar și de arme de foc, în scopul intimidării reciproce, totodată distrugând caroseria unui autoturism, astfel tulburând grav ordinea și liniștea publică.
De asemenea, la data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 06.00, membrii ai acelorași familii s-ar fi întâlnit în zona centrală a municipiului Ploiești, unde, cu ajutorul obiectelor contondente, ar fi distrus caroseria unui alt autoturism. 
În urma celor 16 percheziții, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, 4 pistoale neletale supuse autorizării și un pistol de tip air soft, mai multe cuțite, macete, săbii, topoare, dar și alte obiecte folosite la activitatea infracțională. În cadrul raziei, polițiștii au acționat în filtre rutiere, verificând astfel peste 50 de autovehicule, fiind legitimate 65 de persoane. În cadrul activităților, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 4.190 de lei. 
Totodată, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și a fost reținut un permis de conducere. 
În cadrul acțiunii au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, dar și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic. 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești, ne anunță IPJ Prahova.

UPDATE: În urma probatoriului administrat, față de 11 bărbați cu vârstele cuprinse între 17 și 44 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.