Razie de amploare în Ploiești!

Publicat pe 2023-10-03 15:45:55Mihail Marinescu

Polițiștii de investigații criminale, de ordine publică și rutieră din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au desfășurat, în această dimineață. o razie pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru combaterea faptelor ilegale, în mai multe cartiere din municipiu. 
Astfel, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Ploiești au pus în executare 16 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de săvârșirea mai multor fapte comise cu violență. 
Activitatea polițiștilor Secției nr. 1 de Poliție Ploiești a constat în documentarea infracțională a 13 persoane, cu vârste între 18 și 45 de ani, care, în cursul lunii septembrie a.c., ar fi săvârșit infracțiuni precum tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și distrugere.
În cadrul acțiunii au participat și polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, dar și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic. 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.